Înaintea întâlnirii dintre cele două formaţii, fanii italieni au fost surprinşi pe străzile din Glasgow cântând şi executând saluturi fasciste.
Lazio fans filmed making Nazi salutes in Glasgow ahead of Celtic game https://t.co/LiipvsOaJA
— Sky News (@SkyNews) October 24, 2019
Suporteri au afişat aceleaşi gesturi şi în timpul partidei cu Celtic, încheiată cu victoria scoţienilor, cu scorul de 2-1.
Prezenţa numeroasă a poliţiştilor scoţieni care i-a escortat la stadionul Celtic Park, nu i-a intimidat pe fanii italieni.
Conform BBC, poliţia din Scoţia urmează să clarifice, vineri, dacă s-au făcut arestări în urma acestor incidente.
Clubul din Serie A a fost deja avertizat de UEFA, aceasta nefiind prima dată când suporterii au performat acest salut. Partida dintre Lazio şi Rennes, scor 2-1, a avut parte de aceleaşi incidente.
Înaintea partidei cu Celtic, oficialii lui Lazio au rugat fanii să se abţină de la astfel de gesturi.
”Din păcate, o parte din suporteri cred că este acceptabil să afişeze salutul fascist şi să facă remarci rasiste. Acest lucru este inacceptabil şi de netolerat. Vrem o relaţie sănătoasă cu fanii noştri, nu această relaţie. Le-am repetat că avem zero toleranţă pentru acest tip de comportament. Imaginea lui Lazio peste hotare este foarte importantă pentru noi. Contează foarte mult. Credibilitatea noastră este în joc. Când UEFA ne pedepseşte pe noi, pedepseşte, de asemenea, mii de fani care au un comportament adecvat”, a declarat managerul de securitate al lui Lazio, Nicolo D’Angelo.
Lazio fans paraded through Glasgow giving the Nazi salute, Celtic fans replied with a picture of Mussolini hanging upside down after being executed by a Communist partisan fighter pic.twitter.com/P4H7JcJsIm
— Jorge Martin (@marxistJorge) October 24, 2019