- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Suporterii stelişti îi cer lui Băsescu să retrimită în Parlament legea lui Dragomir
Reprezentanţii suporterilor echipei Steaua au adresat, miercuri, o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, în care i-au solicitat retrimiterea în Parlament a Legii privind prevenirea şi combaterea violenţelor la competiţiile sportive, iniţaiată de deputatul Dumitru Dragomir, şeful LPF.
Suporterii stelişti îi cer lui Băsescu să retrimită în Parlament legea lui Dragomir
Suporterii stelişti contestă în scrisoarea adresată preşedintelui Băsescu anumite prevederi ale legii lui Dragomir, printre care se numără pedepsele, exagerate în opinia lor, pentru introducerea sau folosirea torţelor, artificiilor sau petardelor, interzicerea folosirii steagurilor şi bannerelor pe stadioane, interzicerea contestării participanţilor la competiţia sportivă. Ei cred că aplicărea legii este imposibilă pe unele stadioane din cauza infrastructurii acestora.
Autorii scrisorii deschise sunt nemulţumiţi de faptul că membrii principalelor galerii din ţară nu au fost consultaţi în această problemă şi spun despre iniţiatorul legii, Dumitru Dragomir, că "trecutul nu îl îndreptăţeşte să fie reprezentantul legalităţii şi al ordinii de drept în România".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
Scrisoarea este semnată de Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti şi de reprezentanţi ai grupurilor de fani de la peluzele Nord şi Sud.
Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea violenţelor la competiţiile sportive a fost aprobat la 11 decembrie de Camera Deputaţilor şi urmează să fie trimis la Preşedinţie pentru promulgare.
Conform legii privind prevenirea şi combaterea violenţelor la competiţiile sportive, cea mai mare amendă, cuprinsă între 1.000 şi 3.000 lei sau prestarea a 150-300 de ore activităţi în folosul comunităţii, precum şi interzicerea accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care a săvârşit fapta, se aplică spectatorilor care pătrund pe suprafaţa de joc. Speculanţii vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 lei, iar biletele găsite asupra lor se confiscă. În cazul organizatorilor de evenimente sportive, amenzile pot ajunge la 50.000 lei, precum şi la suspendare pentru o perioadă de 6 luni, pentru nerespectarea unor obligaţii cum ar fi interzicerea vânzării, distribuirii sau consumului de băuturi alcoolice în arenele sportive, interzicerea afişării în arena sportivă a simbolurilor, sloganelor ori textelor cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, indiferent pe ce suport ar fi inscripţionate. De asemenea, organizatorii evenimentelor sportive nu trebuie să permită accesul în stadion persoanelor aflate în vădită stare de ebrietate, care au asupra lor băuturi alcoolice, arme sau muniţii de orice fel, ori făclii, torţe, petarde. În cazul desfăşurării unor jocuri sportive cu grad ridicat de risc, legea impune prezenţa pe stadion a prefectului ori a unui reprezentant al acestuia, precum şi a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie se află arena sportivă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO