- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (09.07.2019, 15:32)
- Radu Stroe
Surpriza de GROAZĂ pentru un fost atacant de la Liverpool, după ce hoţii i-au spart locuinţa: ”Oricine ştie cine a intrat în casa mea, voi plăti oricât” | FOTO, VIDEO
Fostul jucător al lui Liverpool, Daniel Sturridge, a postat, marţi, 9 iulie, pe contul său personal de Instagram, un videoclip în care îşi prezintă vila din Los Angeles, devastată în urma unei spargeri.

Surpriză de GROAZĂ pentru un fost atacant de la Liverpool după ce hoţii i-au spart locuinţa: ”Oricine ştie cine a intrat în casa mea, voi plăti oricât”
În videoclipul publicat de jucătorul britanic, se poate observa o uşă de sticlă care fusese spartă şi dezordinea cauzată de pătrunderea spărgătorilor. Fostul atacant al lui Liverpool menţionează că i-au fost furate mai multe genţi, însă lucrul care l-a supărat cel mai rău pe sportiv a fost faptul că hoţii i-au furat câinele.
Jucătorul britanic este dispus să plătească oricât pentru a-şi recupera patrupedul. Sturridge a postat şi câteva poze cu câinele şi un videoclip în care apăreau trei bărbaţi cu glugi pe cap.
”Vom plăti oricât pentru câine. Oricine îmi aduce câinele înapoi, 20 de mii, 30 de mii de dolari, oricât”, au fost comentariile lui Daniel Sturridge.
Fostul jucător al lui Liverpool le-a transmis urmăritorilor săi că va plăti pe oricine îi poate oferi detalii referitoare la identitatea spărgătorilor.
”Oricine ştie cine a intrat în casa mea, voi plăti oricât. Sunt foarte serios. Voi plăti oricât. Nu contează suma”, a fost mesajul transmis fanilor săi.
Daniel Sturridge, care se află în negocieri cu Aston Villa, a plecat de la Liverpool atunci când contractul său a expirat la sfârşitul lunii iunie.
Jul 9, 2019 at 1:38am PDT



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe