„Când a venit sancţiunea, duminică după-amiază, Nicolas Anelka a acceptat-o”, a declarat Jean-Louis Valentin.
Valentin a detaliat procesul ce a dus la excluderea atacantului. „Au avut loc două reuniuni, ceea ce arată că nu s-a luat o decizie arbitrară. Prima reuniune a avut loc fără Nicolas Anelka ci cu Patrice Evra, căpitanul, pentru a-l anunţa că, având în vedere gravitatea insultelor proferate de Nicolas Anelka, trebuie luată o sancţiune sub forma unei excluderi sau a scuzelor publice. O a doua reuniune a avut loc cu Nicolas Anelka. Au existat schimburi de replici, Nicolas Anelka, şi este dreptul lui, nu a dorit să-şi ceară scuze publice. El a spus: «nu-mi cer scuze, puteţi să mă excludeţi»”, a declarat Valentin.
„Duminică, atunci când a plecat, a venit să ne salute. Pentru noi, incidentul era încheiat”, a declarat fostul director al FFF.
Nicolas Anelka a fost exclus pentru că l-a insultat pe selecţionerul Raymond Domenech la pauza meciului Franţa – Mexic, din 17 iunie.