Taban: Hizo a depus o cerere de reziliere a contractului
„Domnul Hizo a depus la noi o cerere de reziliere a contractului de comun acord. De echipă se ocupă în prezent antrenorii secunzi (n.r. – Marian Rada şi Dumitru Iordan) şi domnul Manea. Cererea dânsului o vom analiza luni şi vom vedea în ce măsură vom ajunge la o înţelegere. Acum nu putem vorbi nici despre o demisie şi nici despre o demitere a antrenorului. Este o propunere legală, pe care, dacă noi nu o acceptăm, dânsul poate să-şi înainteze demisia. Dar eu sper să nu se ajungă până acolo. Domnul Hizo a fost foarte afectat că a ratat acest obiectiv (n.r. – Cupa României), este supărat şi pe evoluţia jucătorilor şi bineînţeles deranjat de ghinioanele din ultimele partide. Oricum, până luni, domnul Hizo nu va participa la antrenamente”, a spus Ion Taban.
Întrebat dacă Hizo a decis să renunţe la Rapid după criticile principalului acţionar, George Copos, formulate după înfrângerea din meciul cu Internaţional Curtea de Argeş, din Cupa României, Taban a răspuns: „Nu se poate trage o astfel de concluzie, nu pot să spun eu cât de mult l-a deranjat ce a spus domnul Copos. Până la urmă domnul Copos este patronul acestui club şi poate spune orice doreşte”.
Antrenorul Viorel Hizo intenţionează să demisioneze de la Rapid, supărat după eliminarea din optimile de finală ale Cupei României, el neprezentându-se la antrenamentul de vineri după-amiază de la Pro Rapid, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleştene.