Ţălnar: S-a ajuns la un acord cu Standard Liege pentru transferul lui Ţucudean

Publicat: 30 01. 2013, 13:47
Actualizat: 30 04. 2020, 05:07

„Nu ştiu care este încă problema cu Ţucudean, am înţeles că încă se mai discută. S-a ajuns la un anumit acord, la ora 14.00 domnul Badea şi domnul Sandu, care este coproprietar al jucătorului, vor avea ultimele discuţii. Şi abia apoi vom şti dacă pleacă cu noi sau nu pleacă. Eu am vorbit cu jucătorul, el ar vrea să plece, poate ar fi mai bine pentru el să plece într-un fotbal mai spectaculos, dar nu depinde de el, ci de înţelegerea dintre conducerea noastră şi cea de la Standard Liege. Dintr-un anumit punct de vedere poate ar fi bine şi pentru Dinamo, că s-ar rezolva alte probleme. Ar fi o pierdere însă pentru noi ca echipă. El e la antrenament, aşteaptă să vadă şi el ce va face”, a declarat Ţălnar.

Tehnicianul dinamovist nu se poate baza pentru retur nici pe mijlocaşul Adrian Ropotan, care a făcut pregătirea cu Dinamo, dar şi-a găsit un alt angajament: „Din păcate, Ropotan m-a cam dezamăgit, pentru că mi-a promis că vine la noi până în vară, ca astăzi să-mi spună că nu mai vine, că şi-a găsit ceva pe nu ştiu unde. Vă daţi seama că am rămas descoperiţi total pe postul lui. Ziceam că mi-am acoperit un post cu el şi azi ne-a dat vestea că uită să se urce cu noi în avion. Deocamdată plecăm cu ce avem, nu putem aduce jucători până mâine. Sperăm ca acolo în Spania să ne vină un jucător să completăm lotul. Ne-ar mai trebui poate un fundaş stânga, în rest cu ce avem în lot cred că putem duce acest retur de campionat”.

Cornel Ţălnar speră ca miercuri, după o discuţie între jucători şi conducerea clubului să afle şi termenul de rezolvare a problemelor financiare cu care se confruntă echipa. „Nu s-a pus niciodată problemă că jucătorii nu vor să plece. Şi ei vor să aibă o discuţie cu domnul preşedinte referitor la restanţele financiare pe care le au, dar nu s-a pus problema ca echipa să boicoteze cantonamentul. Eu le-am explicat că pentru ei fac ceea ce fac, dar au şi ei dreptate, sper ca astăzi să se ajungă la un acord în acest sens. Sper ca astăzi să aibă loc acea discuţie cu domnul preşedinte. Problema banilor îi macină pe fiecare dintre ei, dar din punct de vedere sportiv eu am mare încredere în ei că vor face tot ceea ce depinde de ei pentru o figură frumoasă în retur. Singura problemă pe care o are Dinamo este asta, financiară, în rest, din punct de vedere sportiv lucrurile se vor aşeza pe făgaşul normal. Dinamo se va prezenta altfel din punct de vedere sportiv. Mie mi s-a promis în momentul în care am venit că aceste probleme se vor rezolva, nu ştiu cum îşi împart acţiunile. Vreau ca acţionarii să fie aproape de noi, să ne sprijine pentru a ne desfăşura activitatea în condiţii optime”, a mai spus Ţălnar.

În ceea ce priveşte o posibilă renunţare a sa la funcţia de antrenor principal, Ţălnar a spus că excude această variantă: „E foarte simplu să renunţi atunci când Dinamo e la greu. Eu vă spun, am 37 de ani de când sunt la Dinamo, dar echipa nu a fost niciodată într-o astfel de situaţie. Dacă mai plecăm şi noi, dinamoviştii adevăraţi, se alege praful”.

Dinamo va efectua în perioada 31 ianuarie – 17 februarie un cantonament în Spania, unde va participa la Marbella Cup 2013, alături de alte două formaţii româneşti, Rapid şi Oţelul Galaţi.