Tamirat Tola din Etiopia câştigă aurul la maraton la Jocurile Olimpice Paris 2024
Cursa de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, este cea mai grea din istorie, cu cei 340 metri diferenţă de nivel. Etiopianul Tamirat Tola a fost cel mai puternic alergător, el a parcurgând sâmbătă cei 42,195 km, între Hôtel de Ville şi Esplanade des Invalides, trecând prin Palatul Versailles, în 2 ore şase minute şi 26 de secunde, bătând recordul olimpic cu şase secunde. El l-a devansat cu 21 de secunde belgianul Bashir Abdi (2:06:47). Kenyanul Benson Kipruto a completat podiumul (2h07′).
Italianul Eyob Faniel a pornit singur în frunte la puţin timp după primii 10 kilometri. Campionul mondial din 2022 de la Eugene l-a ajuns din urmă puţin înainte de jumătatea cursei, după ce acesta a început să îşi revină în urma primei urcări.
El a zburdat apoi pe urcarea dificilă de la Pavé des Gardes, cu 12 kilometri înainte de sosire, şi nu a mai fost prins de urmăritorii săi, care au rămas la aproximativ douăzeci de secunde.