Daniel Pancu: Ne gândim la titlu, dar e foarte, foarte greu
„Păcat de meciurile astea pe care le pierdem cu echipe mai slab cotate. Se puteau realiza lucruri mai frumoase în acest sezon. I-am bătut pe timişoreni ca să nu ne doboare recordul nostru, al meu, al lui Bogdan Andone, Şumudică, Nae Stanciu, chiar vorbeam cu ei despre asta. A fost un sezon mizerabil pentru noi. Ne gândim la titlu, nu pot să spun că nu, dar e foarte, foarte greu. Şumudică nu are avea de ce să plece în acest moment, mai ales că ne vom îndeplini şi obiectivul. Rapid este cea mai surprinzătoare echipă a campionatului, puteam să marcăm împotriva Timişoarei 5-6 goluri fără nicio problemă”, a spus Pancu.
Fundaşul Rui Duarte a afirmat că Rapidul va avea şanse la cupele europene dacă va învinge Astra Ploieşti. „A fost o singură echipă timp de 90 de minute. Nu a fost o răzbunare pentru sezonul precedent, ce a fost a trecut. Cel mai bun om al Timişoarei a fost portarul Pantilimon. Avem şanse la cupele europene, dacă vom reuşi să batem şi Astra. Am greşit la golul lui Zicu, dar nu e problemă, am bătut cu 3-2. Toată lumea greşeşte”, a precizat Rui Duarte.
Echipa Rapid Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-1), formaţia FC Timişoara şi a adus prima înfrângere a bănăţenilor în acest sezon, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bozovici ’11, Roman ’33 şi Pancu ’60. Pentru FC Timişoara au înscris Zicu ’19 şi Alexa ’85.