Andone: Am fost norocoşi
„Cred că am fost norocoşi, am avut probleme mari în repriza a doua când am fost dominaţi aşa cum nu a făcut-o nimeni în acest campionat. Cei de la Steaua au dus multe mingi în careul nostru şi aşa i-au făcut mari pe Moţi şi Dolha. Nu ştiu dacă e corect sau nu dar suntem bucuroşi că le-am adus victoria fanilor. Sunt foarte importante aceste trei puncte, ne păstrăm acolo, în plutonul fruntaş, Am obţinut o victorie după cinci meciuri de coşmar pentru noi, care nu se mai terminau. Nu a fost printre cele mai reuşite meciuri ale noastre, am jucat mai bine cu Vaslui, azi am fost norocoşi. E linişte până vineri, la meciul cu Bistriţa, unde sper să câştigăm şi să rămânem acolo sus. Am fost forţat să fac două schimbări cu Garat care s-a accidentat şi N’Doye cu galben, mi-a fost frică să nu joc în 10 oameni”, a spus Andone.
Andone s-a declarat îngrijorat de joc, dar mulţumit de rezultat: „Nicio echipă nu ne-a dominat ca Steaua, avem probleme mari, sper să le rezolvăm. E mai uşor să rezolvăm probleme atunci când câştigi. Dacă am avea atmosfera asta la fiecare meci, am mai pierde meciuri aici? Niciodată. Dacă am avea 9-10.000 de fani la fiecare meci, penru Dinamo ar fi bine”..
Formaţia Dinamo Bucureşti a câştigat, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), derbiul cu numărul 123 susţinut în compania eternei rivale, Steaua Bucureşti, în etapa a XI-a a Ligii I.