- Home
- Sport
- BUCURESTI, (15.02.2019, 20:14)
- Alexandru Stanila
Tatăl Simonei Halep după calificarea fiicei sale în finala de la Doha: Poate câştiga un Grand Slam în 2019
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Doha, după ce a învins-o pe Elina Svitolina, scor 6-3, 3-6, 6-4.

Tatăl Simonei Halep după calificarea fiicei sale în finala de la Doha: Poate câştiga un Grand Slam în 2019
Stere Halep, tatăl Simonei s-a arătat foarte optimist după încheierea partidei din semifinale, considerând că fiica sa este capabilă să câştige un turneu de Grand Slam în acest an, având în vedere forma sportivei românce.
"Simona face cam multe meciuri de genul acesta. Când se disputa acel game la 4-1 şi la 4-2, atunci chiar îi spuneam soţiei: <<Dacă ia game-ul, câştigăm meciul>>. Am avut o presimţire cu ce era în inima copilului. Svitolina nu trebuie să fie supărată, pentru că a luat bătaie de la numărul 1, nu de la numărul 200 în lume.
Cu siguranţă poate câştiga trofeul. După cum o simt eu, Simona nu va ceda. Eu am declarat că atunci când va ajunge la 26-27 de ani va câştiga mai multe Grand Slam-uri. Noi aşa spunem, că poate câştiga un Grand Slam anul acesta. Ăsta e visul meu", a declarat Stere Halep la DigiSport.
Ulterior, tatăl Simonei a vorbit şi despre posibila oboseală care ar fi putut să apară după duelul din weekend, de la Fed Cup, dar şi despre starea medicală a fiicei sale.
"În Cehia a fost cam frig. Şi în sală a fost foarte frig, din cauză că acolo e sală de hochei şi sub duşumea era gheaţă. Acolo ziua e foarte cald şi seara e frig şi nu ştii cum să te îmbraci. Are aceleaşi kilograme.
În fiecare zi îşi face exerciţiile medicale recomandate de medic şi e foarte bine. Dacă medicul ne-a promis că va fi bine, se vede că e bine. Simona dă tot ce are pentru a câştiga fiecare meci. Vă daţi seama că la Fed Cup a fost şi o galerie frumoasă, care şi-a pus amprenta, mai ales galeria din Cluj a fost extraordinară. Simona e singura care ne aduce bucurii, nouă, românilor, iar cei de afară ne văd cu alţi ochii, iar străinii văd că România nu e aşa cum credeau ei. Să câştige pentru România e ceva de bine, va intra în istorie", a mai spus acesta.
Sâmbătă, de la ora 17:00, Simona Halep va juca în finala de la Doha contra belgiancei Elise Mertens (23 de ani, 21 WTA), cea care a învins-o în trei seturi pe Angelique Kerber, scor 6-4, 2-6, 6-1.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere