Tătăruşanu: Sperăm să nu depindem prea mult de această competiţie ca să ajungem în cupele europene
Portarul echipei Steaua Bucureşti, Ciprian Tătăruşanu, a declarat, miercuri seară, după calificarea în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, că speră ca formaţia sa să nu depindă prea mult de această competiţie pentru a ajunge în cupele europene.
Tătăruşanu: Sperăm să nu depindem prea mult de această competiţie ca să ajungem în cupele europene (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"La loviturile de departajare întotdeauna sunt emoţii mari, dar ne bucurăm cu toţii că până la urmă am reuşit să ne calificăm. A fost un meci greu în primul rând pentru că nu am reuşit să marcăm, deşi ne-am creat multe ocazii. Cupa reprezintă un obiectiv pentru noi încă de la începutul acestui sezon, dar sperăm să nu depindem prea mult de această competiţie ca să ajungem în cupele europene", a spus Tătăruşanu.
Fundaşul Iasmin Latovlevici consideră că portarul Ciprian Tătăruşanu, care a parat trei lovituri de departajare, a salvat-o pe Steaua: "A fost o partidă obositoare şi important este că ne-am calificat. Sportul a jucat foarte bine, însă noi am reuşit să ne concentrăm şi am întors meciul. Până la urmă ne-a salvat Tătăruşanu, care a apărat foarte bine la penatiuri. Cupa este un trofeu important şi trebuie să-l câştigăm. Avem un lot valoros şi numeros şi nu văd de ce nu am putea să facem asta".
Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, miercuri, după loviturile de departajare, cu scorul de 4-2 (1-1, 3-1), formaţia Sportul Studenţesc, în optimile competiţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO