Partida în care a jucat Pele cu tricoul respectiv a fost cea disputată la 18 iulie 1971, în Rio di Janeiro, între Brazilia şi Iugoslavia. Tricoul a fost vedeta licitaţiei organizată de casa Bolaffi.
În cadrul aceluiaşi eveniment, au mai fost vândute şi alte obiecte sportive, dintre care tricoul galben purtat de ciclistul italian Fausto Coppi la ediţia din 1952 a Turului Franţei, acesta a fost dat cu 25.000 de euro.
Pe locul trei, dintre cele mai bine vândute obiecte, din punct de vedere financiar, se află tricoul albastru purtat de Luciano Spinosi, în finala „Copa delle Fiere” (n.red. – fosta Cupa UEFA, actuala Europa League), jucată între Juventus şi Leeds, la 3 iunie 1971, a costat 9.400 de euro.
Licitaţia s-a încheiat cu o vânzare totală de 266.000 de euro şi peste 70% din loturile vândute. Potrivit https://www.lastampa.it/ la eveniment au participat sute de participanţi din întreaga lume, în special din Statele Unite, Hong Kong, Belgia, Bulgaria, Madagascar şi chiar din arhipelagul îndepărtat Vanuatu din Pacificul de Sud.