Tehnicianul lui Dinamo, Željko Kopic, declarat antrenorul etapei a 24-a din Superligă

Publicat: 04 02. 2025, 13:28
Actualizat: 04 02. 2025, 13:30

LPF a prezentat marţi echipa ideală a etapei a 24-a:

Portar:

Szilárd Gyenge (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Titularizat de Valentin Suciu, a închis excelent poarta şi le-a asigurat covăsnenilor un punct.

Fundaşi:

Dan Sîrbu (Farul Constanţa) – Introdus la pauză, s-a achitat perfect de sarcinile trasate de antrenor.

Lucas Masoero (Universitatea Cluj) – Şi-a trecut numele pe lista marcatorilor chiar de ziua lui. A fost a cincea reuşită din acest sezon.

Florent Poulolo (UTA Arad) – O prestaţie fără greşeală în faţa uneia dintre cele mai în formă echipe din campionat. A fost stâlpul defensivei arădenilor.

Miguel Silva (Oţelul Galaţi) – A făcut excelent ambele faze de joc. A oferit o pasă decisivă.

Mijlocaşi:

Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) – Pe lângă golul marcat, a fost mult mai implicat în jocul oltenilor.

Patrick Olsen (Dinamo Bucureşti) – A avut o evoluţie consistentă la centrul terenului. A contribuit la multe dintre acţiunile ofensive iniţiate de Dinamo.

Tommi Jyry (Petrolul Ploieşti) – Deşi prahovenii au pierdut, jocul mijlocaşului Petrolului a fost la înălţime.

Atacanţi:

Frédéric Maciel (Oţelul Galaţi) – Graţie dublei din runda a 24-a, gălăţenii au bifat primul succes din mandatul lui Ovidiu Burcă.

Hakim Abdallah (Dinamo Bucureşti) – A făcut cel mai bun meci din acest sezon. Graţie dublei lui, roş-albii au bifat o nouă victorie.

Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova) – Spectatorii prezenţi pe arena Ion Oblemenco s-au bucurat de un nou recitat oferit de ,,Piticul atomic” al alb-albaştrilor. Dublă şi pasă decisivă.

Antrenorul etapei:

Željko Kopic (Dinamo – FOTO) – Aşezaţi excelent în teren de tehnicianul croat, dinamoviştii şi-au continuat seria de invincibilitate din SuperLigă, ajungând la 11 partide fără înfrângere.