Tehnicianul Ottmar Hitzfeld se va retrage din activitate după Cupa Mondială din 2014

Antrenorul german al echipei naţionale a Elveţiei, Ottmar Hitzfeld, în vârstă de 65 de ani, a anunţat, joi, că se va retrage din activitate după turneul final al Cupei Mondiale din 2014.

Urmărește
53 afișări
Imaginea articolului Tehnicianul Ottmar Hitzfeld se va retrage din activitate după Cupa Mondială din 2014

Tehnicianul Ottmar Hitzfeld (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este cea mai dificilă decizie din cariera mea. Voi continua să lucrez ca expert. Am luat această decizie săptămâna trecută, după meciul din Albania care a calificat Elveţia la Cupa Mondială", a spus Hitzfeld, într-o conferinţă de presă susţinută la Berna.

"Alături de Hitzfeld am obţinut pentru prima dată calificarea la o Cupă Mondială înaintea ultimului meci din grupă. Cu el am realizat lucruri istorice şi am ajuns în urna capilor de serie la tragerea la sorţi pentru turneul final din Brazilia. Înţelegem decizia lui Hitzfeld. Deşi ne pare rău că el se va retrage, trebuie să acceptăm şi să respectăm această decizie", a spus Peter Gillieron, preşedintele Federaţiei Elveţiene de Fotbal.

Ottmar Hitzfeld a stabilit, miercuri, că obiectivul minim al Elveţiei la Cupa Mondială din 2014 este calificarea în optimile de finală.

Federaţia Elveţiană de Fotbal a precizat că va începe cât mai curând căutările pentru a-i găsi un succesor lui Hitzfeld.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici