Mancini despre insultele rasiste adresate lui Balotelli: În România, în Italia sunt mulţi proşti
„Lumea e plină de proşti, aici, în România şi în Italia sunt mulţi oameni proşti. Este mai bine în Anglia. Sper să nu se întâmple aşa şi la meciul cu Juventus, dar e posibil. Mario nu e perfect, dar e un băiat bun”, a spus Roberto Mancini.
Manchester City întâlneşte, la 16 decembrie, formaţia Juventus Torino, în Liga Europa. Conform presei engleze, Balotelli, fost jucător al echipei Internazionale Milano, ar putea fi victima unor remarci rasiste în partida de la Torino.
Totuşi, managerul Roberto Mancini a precizat că nu se teme de reacţia fanilor şi îl va folosi pe Mario Balotelli în partida cu Juventus. „Noi ne gândim doar la calificare şi asta înseamnă să câştigăm cu Salzburg şi cu Juventus”, a mai spus Mancini.
Presa italiană a scris că Balotelli a fost victima unor insulte rasiste, venite atât din partea unor fani ai squadrei azzurra, cât şi din partea unor suporteri români, la meciul amical dintre cele două naţionale, disputat luna aceasta la Klagenfurt şi încheiat la egalitate, scor 1-1.