Mexicanul Sergio Perez de la McLaren-Mercedes a declarat că agenţii atidoping au sosit la locuinţa sa foarte devreme şi i-au recoltat probe de urină, informează motorsport.com.
Dublul campion mondial Fernando Alonso (Ferrari) a precizat că a fost căutat la ora 06.42.
„Am fost testat antidoping la primele ore în această dimineaţă. Devine dificil să urinezi în casa ta când se holbează cineva peste umărul tău”, a afirmat, la rândul său, australianul Daniel Ricciardo (Toro Rosso), pe Twitter.
Agenţia Mondială Antidoping efectuează controlae antidoping în Formula 1 atât la Grand Prix-uri, cât şi în afara competiţiei.
Startul Campionatului Mondial de Formula 1 este programat la 17 martie, la Melbourne (Australia).