Prima pagină » CM 2010 » Uruguay şi Mexic s-au calificat în optimile Cupei Mondiale, Africa de Sud şi Franţa, eliminate

Uruguay şi Mexic s-au calificat în optimile Cupei Mondiale, Africa de Sud şi Franţa, eliminate

Reprezentativele Uruguayului şi Mexicului s-au calificat, marţi, în optimile de finală ale Cupei Mondiale, în timp ce Franţa, vicecampioana mondială, şi Africa de Sud, organizatoarea competiţiei, au părăsit turneul final încă din faza grupelor.
22 iun. 2010, 18:54, Sport

În ultima etapă a grupei A, Uruguay a învins Mexic, scor 1-0 şi a terminat pe primul loc, în timp ce mexicanii au fost pe poziţia a doua.

Singurul gol a fost marcat de Luis Suarez, în minutul 43 al meciului.

Cartonaşe galbene: J. Hernandez (’77), I. Castro (’86) / Fucile (’68).

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Ungaria cu Viktor Kassai la centru şi asistenţii Gabor Eros şi Tibor Vamos. Rezervă de arbitru a fost Martin Hansson, din Suedia.

Jucătorul meciului a fost desemnat Luis Suarez.

Franţa, vicecampioana mondială en-titre, a fost învinsă de ţara gazdă Africa de Sud, cu scorul de 2-1, ambele echipe părăsind competiţia încă din faza grupelor.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Khumalo ’20 şi Mphela ’37, în timp ce pentru francezi a înscris Malouda, în minutul 70.

Francezii au jucat cu un om mai puţin din minutul 25, atunci când Yoann Gourcuff a fost eliminat pentru o lovitură cu cotul asupra lui MacBeth Sibaya.

Cartonaş galben: Diaby ’71.

Cartonaş roşu: Gourcuff ’25.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă columbiană avându-l la centru pe Oscar Ruiz, ajutat de asistenţii Abraham Gonzalez şi Humberto Clavijo. Rezervă a fost argentinianul Hector Baldassi.

Jucătorul meciului a fost desemnat atacantul sud-african Katlego Mphela.

În optimi, Uruguay va întâlni echipa de pe locul doi din grupa B, în timp ce Mexic va juca în compania ocupantei locului întâi din grupa B.

Meciurile din ultima etapă a grupei B, care se dispută de la ora 21.30, sunt următoarele: Grecia – Argentina şi Nigeria – Coreea de Sud.

Află aici care este programul Cupei Mondiale.