Lewis Hamilton şi-a lansat biografia la Londra
Cartea, intitulată "Lewis Hamilton: My story" ("Lewis Hamilton: Povestea mea"), are 320 de pagini şi prezintă povestea sportivului în vârstă de 22 de ani, care a fost la un pas de a deveni campion mondial la debutul său în Formula 1. a ratat câştigarea titlului mondial la piloţi, în ultima etapă a sezonului, în favoarea finlandezului Kimi Raikkonen.
În carte, care va costa 18,99 de lire sterline, sunt descrise relaţiile pe care Lewis le are cu tatăl său, cu fratele său şi cu patronul de la McLaren-Mercedes, Ron Dennis, dar şi cu pilotul spaniol Fernando Alonso. Pilotul britanic îşi aminteşte că l-a întâlnit prima dată pe Fernando Alonso când concura în GP2 şi mărturiseşte că a fost emoţionat de faptul că spaniolul l-a salutat cu acea ocazie. Totuşi, după ce au devenit coechipieri la McLaren, relaţiile dintre cei doi s-au înrăutăţit. "Este păcat cum au evoluat lucrurile între noi", spune Hamilton în biografia sa.
Pe de altă parte, presa engleză anunţă că oficialii de la McLaren nu îl vor consulta pe Hamilton în privinţa celui de-al doilea pilot al echipei. Pilotul britanic a declarat că Nico Rosberg, Adrian Sutil sau Heikki Kovalainen i-ar putea succede spaniolului Fernando Alonso la echipa de Formula 1 McLaren-Mercedes. "Rosberg, Sutil, Kovalainen", le-a răspuns vicecampionul mondial jurnaliştilor care l-au întrebat cine ar putea fi viitorul său coechipier.