Tender: Vreau să preiau Poli pe o societate pe care o am împreună cu CJ

Omul de afaceri Ovidiu Tender a declarat, luni, că intenţionează să preia acţiunile FC Timişoara printr-o societate pe care o deţine împreună cu Consiliul Judeţean Timiş şi a subliniat că va da un răspuns final privind încheierea tranzacţiei în termen de două zile.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Tender: Vreau să preiau Poli pe o societate pe care o am împreună cu CJ

Tender: Vreau să preiau Poli pe o societate pe care o am împreună cu CJ

"Avem o societate cu Consiliul Judeţean şi asta a fost propunerea pe care am făcut-o: să luăm pe această societate acţiunile societăţii Poli. Nu plănuiam de mai mult timp, nici domnul Iancu nu m-a convins, ci situaţia care este în ultima perioadă la Timişora", a afirmat Tender, care a adăugat că a fost impresionat de faptul că suporterii formaţiei bănăţene au ieşit în stradă pentru a-şi susţine echipa, penalizată cu 6 puncte pentru nerespectarea deciziei FIFA privind schimbarea culorilor clubului, după scandalul cu palmaresul.

Tender a precizat că va încerca să rezolve şi problema palmaresului clubului. "Dacă mă voi implica, va trebui să rezolv şi această chestiune a palmaresului. Totul depinde de decizia Consiliului Judeţean, dacă va dori să mergem sau nu împreună la achiziţionarea pachetului de acţiuni. Până poimâine (n.r. - miercuri), voi decide dacă mă voi implica sau nu", a punctat Tender.

Comitetul Executiv al FRF a decis, joi, punerea în aplicare a deciziei FIFA de penalizare cu şase puncte a echipei FC Timişoara pentru neexecutarea punctului 3 din hotărârea TAS, pronunţată la 25 aprilie 2008, în cazul palmaresului grupării Politehnica. Punctul trei al hotărârii TAS din 25 aprilie 2008 se referă la schimbarea culorilor clubului de către FC Timişoara, astfel încât acestea să nu mai includă culoarea violet.

Poli Ştiinţa Timişoara, gruparea din Liga I, prezidată de Marian Iancu, şi Poli Timişoara, clubul patronat de omul de afaceri italian Claudio Zambon, care activează acum în Liga a IV-a, îşi dispută de mai mult timp palmaresul şi însemnele Politehnicii Timişoara, club fondat în 1921. Zambon a câştigat la TAS dreptul de folosi palmaresul, însemnele şi culorile echipei Politehnica Timişoara.

În urma depunctării echipei bănăţene, preşedintele Marian Iancu a anunţat că se va retrage de la FC Timişoara. Omul de afaceri Ovidiu Tender a declarat, luni, că este dispus să preia echipa FC Timişoara dacă Iancu doreşte să se retragă şi că va lua o decizie după o discuţie cu oficialităţile locale. Luni după-amiază, Tender s-a aflat la Timişoara, unde a avut o întâlnire cu autorităţile locale la Consiliul Judeţean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici