După al treilea meci al confruntării Serbia – România, de la Kraljevo, Serbia, din play off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, victoria lui Jaqueline Cristian a dus scorul general la 3-0 şi România va juca în primăvara anului viitor barajul pentru accederea la turneul final al fostei FedCup.
Cristian a câştigat primul set al meciului cu tânăra de 18 ani (276 WTA) cu 7-5, după care a cedat al doilea set cu 4-6.
În setul decisiv, care a durat peste 70 de minute, Cristian a reuşit un break pe final de meci, după câteva game-uri foarte disputate.
România conducea cu 2-0, la capătul primei zile a confruntării, după victoriile Gabrielei Ruse (125 WTA) şi a lui Jaqueline Cristian (98 WTA).
În primul meci, Gabriela Ruse a câştigat vineri în faţa jucătoarei de 17 ani, Mia Ristic (353 WTA), cu 7-6 (2), 6-3, în aproape două ore de joc.
Cristian a învins-o, tot vineri, în al doilea meci, pe Aleksandra Krunic (689 WTA), cu scorul de 7-5, 6-4, la capătul unui meci de o oră şi 45 de minute.