De asemenea, clubul Dinamo a fost amendat cu 50.000 de euro.
Meciul Dinamo – Slovan Liberec, din 20 august, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, scor 0-2, a fost întrerupt în minutul 88, după ce suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au pătruns pe pista de atletism din jurul terenului.
În minutul 86, un suporter al echipei Dinamo a intrat pe teren, el fiind oprit de stewarzi după o nouă încercare de a pătrunde pe gazon.
După imobilizarea acestuia, suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au păstruns pe pista de atletism a stadionului din Bulevardul Şoseaua Ştefan cel Mare, iar arbitrul a fluierat pentru ca jucătorii să intre la vestiare. În drum spre vestiare, fanii de la Tribuna a II-a au aruncat cu obiecte înspre jucători. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a îndepărta suporterii de la tribuna a II-a, în următoarele minute fanii părăsind tribunele.