Teste antidoping pentru practicanţii de culturism sau fitness
Agenţia Naţională Antidoping va efectua teste în rândul practicanţilor de culturism sau fitness, pentru a stabili "dimensiunea utilizării" substanţelor interzise în sportul recreativ, iar sălile care asigură astfel de activităţi vor funcţiona doar dacă au obţinut avizul antidoping.
Teste antidoping pentru practicanţii de culturism sau fitness
Testarea doping va fi efectuată numai cu acordul în scris al practicantului de culturism sau fitness şi cu respectarea principiului confidenţialităţii datelor cu caracter personal ale acestuia, se arată într-un proiect de lege aprobat, marţi, de Guvern.
Sălile de culturism sau de fitness vor putea funcţiona numai dacă au obţinut certificatul de funcţionare din punct de vedere anti-doping, în caz contrar fiind aplicată o amendă cuprinsă între 5.000 lei şi 15.000 lei, odată cu suspendarea activităţii sălii de culturism sau fitness pe o durată de cel mult şase luni.
Comercializarea în sălile de culturism sau fitness de substanţe interzise, cu excepţia steroizilor anabolici sintetici, a testosteronului şi a derivaţilor săi, a eritropoetinei, a hormonilor de creştere şi a substanţelor chimice care sporesc producerea naturală şi eliberarea de testosteron sau de hormoni de creştere, fără drept, va fi constituită contravenţie şi sancţionată cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Producerea, fabricarea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea de steroizi anabolici sintetici, de testosteron şi de derivaţi ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creştere şi de substanţe chimice care sporesc producerea naturală şi eliberarea de testosteron sau de hormoni de creştere, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei. Dacă săvârşirea acestor fapte au avut ca urmare decesul victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO