Theo Hernandez, găsit nevinovat de către justiţia spaniolă în cazul acuzaţiilor de agresiune sexuală

Fotbalistul francez Theo Hernandez, în vârstă de 19 ani, a fost găsit nevinovat de către justiţia spaniolă, după ce o tânără îl acuzase de agresiune sexuală, a anunţat, marţi, cotidianul spaniol Marca.

Urmărește
614 afișări
Imaginea articolului Theo Hernandez, găsit nevinovat de către justiţia spaniolă în cazul acuzaţiilor de agresiune sexuală

Theo Hernandez, găsit nevinovat de către justiţia spaniolă în cazul acuzaţiilor de agresiune sexuală

Tribunalul din Marbella a respins acuzaţiile aduse lui Hernandez, după ce mărturia depusă de tânăra de 20 de ani care-l acuza pe fotbalist că a agresat-o sexual a fost considerată contradictorie de către judecători. Conform presei din Spania, tânăra care a depus plângerea s-a remarcat prin plângeri mincinoase de acelaşi tip şi în trecut.

Tânăra susţinea că fotbalistul a agresat-o sexual într-un automobil, faptele petrecându-se la Marbella, în Andaluzia, unde fundaşul francez a petrecut mai multe zile de vacanţă alături de câţiva coechipieri de la Alaves, formaţie unde a fost împrumutat de Atletico Madrid. Theo Hernandez, alături de colegii săi, au negat acuzaţiile.

Internaţional francez, Theo Hernandez va deveni, începând din această vară, jucătorul echipei Real Madrid, conform presei din Spania. S-a remarcat prin evoluţiile foarte bune la Deportivo Alaves, unde a fost împrumutat de către Atletico Madrid. Francezul a strâns 38 de meciuri, două goluri şi patru pase decisive în tricoul formaţiei alături de care a jucat finala Cupei Spaniei (pierdută în faţa Barcelonei, scor 1-3), în care a şi marcat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici