Louis van Gaal a ajuns la un acord pentru a antrena Bayern Munchen (presă)
Potrivit sursei citate, Andries Jonker, directorul tehnic al echipei Willem II Tilburg, va fi secundul lui Van Gaal la Munchen, aşa cum s-a întâmplat la FC Barcelona în perioada 1997-2000.
Algemeen Dagblad notează, de asemenea, că mijlocaşul şi căpitanul formaţiei AZ, olandezul Stijn Schaars (25 ani), l-ar putea urma pe Van Gaal în Germania.
Potrivit sursei citate, conducătorii cluburilor AZ Alkmaar şi Bayern se vor aşeza la masa negocierilor luni, la o zi după încheierea campionatului Olandei. Cotidianul olandez menţionează că AZ solicită 2,5 milioane de euro pentru plecarea lui Van Gaal, care se află sub contractul cu gruparea Alkmaar până în iunie 2010.
Preşedintele AZ, Dirk Scheringa, a declarat în urmă cu câteva zile că plecarea lui Van Gaal la un alt club este „imposibilă şi nenegociabilă”.
Managerul general al clubului Bayern, Uli Honess, declarase, duminică, că gruparea bavareză îl are în vedere pe Louis van Gaal pentru postul de antrenor.
Presa olandeză a anunţat, în această săptămână, că Louis van Gaal, aflat în negocieri şi cu Federaţia Belgiană de Fotbal (URBSFA), a prezentat acestui for pretenţiile sale financiare pentru postul de selecţioner.
Louis van Gaal a mai antrenat echipele Ajax Amsterdam (1991-1997), FC Barcelona (1997-2000, 2002-2003) şi naţionala Olandei (2000-2002).
Echipa AZ Alkmaar şi-a asigurat titlul în Olanda şi va participa în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.