Thomas Bach a plâns când i-a văzut pe spectatori cum ies din Stade de France cântând Marseilleza
„Am fost şocat când am aflat de la televizor ce s-a întâmplat. Bineînţeles, am condamnat acest act barbar. Şi trebuie să mărturisesc că am plâns atunci când i-am văzut pe spectatori cum ieşeau din Stade de France cântând Marseilleza”, a spus Bach într-un interviu pentru L’Equipe, conform Le Figaro.
Echipa Franţei a învins naţionala Germaniei, vineri seară, pe Stade de France, cu scorul de 2-0, într-un meci amical. În timpul partidei, s-au auzit două explozii din afara arenei. Echipa Germaniei a petrecut noaptea în vestiare, iar jucătorii francezi au părăsit stadionul la câteva ore după final. Suporterii s-au strâns după finalul jocului la centrul terenului, iar ulterior au părăsit arena treptat.
După meci, pe reţelele de socializare şi în mass-media au apărut imagini cu spectatori care părăseau stadionul intonând imnul Franţei.
Cel puţin 132 de persoane au fost ucise şi alte câteva sute au fost rănite, vineri seara, într-o serie de atentate teroriste comise în mai multe zone din Paris, care au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.