Ţicleanu demis de la Universitatea Craiova, Sandu Tăbârcă interimar
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a anunţat duminică pe blogul personal demiterea tehnicianului Aurel Ţicleanu, echipa urmând să fie condusă la meciul cu Sportul Studenţesc de Sandu Tăbârcă.
Ţicleanu demis de la Universitatea Craiova, Sandu Tăbârcă interimar (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)
"Din păcate, această ştire nu aş fi dorit să apară vreodată, însă postura ingrată în care mă aflu mă face să iau decizii nu prea plăcute. Mandatul de antrenor al lui Aurică Ţicleanu s-a încheiat aseară, după meciul cu Astra. Mi-am pus mari speranţe în reuşita lui Aurică Ţicleanu ca antrenor. Din nefericire, lucrurile nu au evoluat aşa cum m-am aşteptat. În fotbal, indiferent cât de mult ai munci, şi Aurică a făcut-o mult de tot, este insuficient dacă nu ai şi rezultate. Îi doresc lui Aurică Ţicleanu tot binele din lume, este un om deosebit şi toată viaţa îl voi avea la inimă. Pentru meciul cu Sportul Studenţesc, echipa va fi condusă de pe banca tehnică de Sandu Tăbârcă", anunţă Mititelu pe blog.
Ţicleanu a condus Universitatea Craiova de la începutul sezonului, fără a obţine vreo victorie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO