- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ţicleanu: Lucrurile se îndreaptă spre bine şi sperăm să continuăm în aceeaşi direcţie
Preşedintele Universităţii Craiova, Aurel Ţicleanu, a declarat că echipa arată bine, în ciuda greutăţilor prin care a trecut, şi că speră să continue în aceeaşi direcţie pozitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Au trecut trei săptămâni de la startul pregătirilor, socotind din prima zi de la reunire. A fost multă neîncredere când am plecat la Govora, multe critici. După trei săptămâni am reuşit să aducem însă liniştea în jurul echipei, băieţii muncesc bine, suntem pe un drum bun. Am jucat şi primele partide de verificare, toată lumea aştepta momentul meciului cu Steaua. S-au văzut multe lucruri bune, dar
şi unele mai puţin bune. Încă suntem la început şi neajunsurile se pot ameliora. În primul rând vreau să remarc revenirea lui Florin Costea, care a jucat la nivelul echipei şi acest lucru ne bucură. S-au integrat foarte bine şi jucătorii noi care au venit, mai suntem în discuţii şi pentru alţii. Până acum lucrurile se îndreaptă spre bine şi sperăm să continuăm în aceeaşi direcţie. Şi uşor-uşor viaţa mi-a dat dreptate, când am spus că această echipă nu va muri. Nu ştiu în ce stare este 'pacientul' acum, dar atât timp cât sunt oameni mulţi şi importanţi în jurul echipei, Universitatea nu are cum să moară", a spus Ţicleanu.
Aurel Ţicleanu a precizat că a fost mulţumit de jucătorii nou veniţi la echipă. "Am fost mulţumit şi de Walter şi de Zoro şi Wendel, la fel ca şi de ceilalţi jucători. Aşteptam însă ceva mai mult de la unii jucători tineri. Am şi stat de vorbă cu Mihai Costea, cu Gângioveanu, care are o şansă extraordinară să arate că a trecut peste problemele de până acum. Sigur, nu trebuie să emitem judecăţi de
valoare cu caracter definitiv după numai un meci. Totuşi este clar că am făcut un pas ferm în direcţia bună, să vedem cum vom continua. De achiziţii viitoare se ocupă în primul rând Nicolo
Napoli şi Laurenţiu Reghecampf, ei discută mai mult în acest sens. Pe mine mă interesează ca întregul ansamblu să funcţioneze, să fim fluenţi în idei şi în exprimare. Probleme aveam la nivelul fundaşilor centrali, unde i-am pierdut pe Găman şi Iliev, la închidere, de unde a plecat Dilevski, iar în atac nu-i mai avem pe Wobay, Dina, Alex Piţurcă. Dar acum avem 24 de jucători în
Antalya, sunt suficiente resurse. Băieţii încep să aibă încredere, le place cum arată echipa, simt că putem fi mai puternici şi îşi doresc şi ei să mai vină unul-doi jucători noi. Vom vedea cum putem duce la îndeplinire dorinţele tuturor", a adăugat Ţicleanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
-
Alegeri prezidenţiale. Rezultate EXIT-POLL. Ciolacu câştigă primul tur, Lasconi, Simion, Georgescu şi Ciucă despărţiţi de câteva procente. Geoană rezultat slab
-
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru a trece fiecare întrebare are nevoie de 50% +1 din voturi
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate EXIT-POLL. Marcel Ciolacu pe primul loc, urmat de Elena Lasconi şi Călin Georgescu / 9,4 milioane de alegători au ieşit la vot
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:18
-
astăzi, 21:17