- Home
- Sport
- (23.02.2021, 21:59)
- Adina Petcu , Anamaria Cadis
UPDATE: Tiger Woods, internat în urma unui accident rutier grav. VIDEO
- Tiger Woods a fost internat marţi, în urma unui accident rutier grav.
- „Vehiculul a suferit daune majore", transmit oficialii din Los Angeles.
- Nu este prima dată când Tiger Woods e implicat într-un accident rutier.

FOTO: Profimedia
UPDATE
Tiger Woods a fost supus unei intervenţii chirurgicale după ce a suferit „mai multe răni la picioare” într-un accident de maşină din Los Angeles.
UPDATE Woods circula cu viteză mare, spune şeriful
Accidentul în care a fost implicat Tiger Woods s-a produs pe o porţiune de drum cunoscută pentru numărul mare de accidente cauzate de viteza excesivă a declarat şeriful comitatului L.A., Alex Villanueva, într-o conferinţă de presă marţi.
"La momentul în care [SUV-ul lui Woods] a trecut linia delimitatoare de la mijlocul drumului, până la punctul în care a fost găsit, sunt câţiva zeci de metri, semn că mergea cu o viteză relativ mai mare decât limita", a spus Villanueva.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Deoarece este în pantă, cu înclinaţie mare şi de asemenea este în curbă, în zona respectivă se produce un număr mare de accidente. Nu este neobişnuit", a adăugat şeriful.
Oamenii legii au declarat că nu există indicii că bărbatul de 45 de ani ar fi încercat să frâneze înainte de incident.
"Fără urme de derapaj, fără frânare", a spus Villanueva, adăugând că "primul contact a fost cu mediana centrală, de acolo a trecut apoi pe banda de circulaţie opusă, a lovit bordura, a lovit un copac şi s-a răsturnat de mai multe ori în timpul acestui proces".
Tiger Woods, implicat într-un accident rutier grav
Tiger Woods a fost internat marţi, în urma unui accident grav în care a fost implicată o singură maşină, scrie TMZ Sports.
Incidentul s-a petrecut în Los Angeles, la periferia Rolling Hills Estates şi Ranchos Palos Verdes, în jurul orei 07:12, potrivit informaţiilor oferite de Departamentul Şerifului din Los Angeles (LASD).
„Vehiculul se deplasa spre nord, pe Hawthorne Boulevard, la Blackhorse Road, când a avut loc accidentul. Vehiculul a suferit daune majore", mai spun oficialii, adăugând că şoferul, singurul ocupant al maşinii, a fost identificat drept jucătorul de golf PGA, Eldrick „Tiger” Woods.
„Domnul Woods a fost descarcerat de către pompierii şi paramedicii din Los Angeles, fiind transportat ulterior la un spital local, cu ambulanţa.”
Cauzele accidentului sunt încă neclare, iar poliţiştii fac investigaţii amănunţite.

Tiger Woods, în vârstă de 45 de ani, se afla în zonă pentru turneul său de golf Genesis Invitational, care are loc anual la Riviera Country Club din Pacific Palisades.
Tiger Woods, istoric al accidentelor de maşină
Nu este prima dată când Tiger Woods e implicat într-un accident rutier. În 2009, celebrul sportiv şi-a distrus SUV-ul în Florida, iar în 2017, a fost arestat după ce poliţiştii l-au găsit leşinat la volanul maşinii. Tiger le-a explicat atunci că a luat medicamente eliberate pe bază unei reţete şi nu şi-a dat seama că efectul acestora ar putea reprezenta un pericol.
#Últimahora El golfista estadounidense, Tiger Woods, sufrió un aparatoso accidente automovilístico.
— Salvador García Soto (@SGarciaSoto) February 23, 2021
Los primeros reportes apuntan fuertes lesiones en las piernas de Woods. pic.twitter.com/PT3Hr1tHNn


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe