„Ne aşteaptă un meci foarte dificil, împotriva unui adversar titrat. Nu ne va fi uşor să luăm punct sau puncte, însă sperăm într-un rezultat favorabil şi să ne calificăm. Calificarea în primăvara europeană ar reprezenta o performanţă extraordinară atât pentru suporteri cât şi pentru echipă. Ne-am bucura foarte mult, chiar dacă nu vom reuşi să câştigăm mâine, însă cu o victorie la Napoli putem să ne calificăm. M-aş bucura să fie cât mai mulţi suporteri la această partidă pentru că la astfel de meciuri Steaua a jucat foarte bine. Ne dorim ca măcar o dată în acest sezon să avem stadionul plin”, a declarat Gardoş.
Florin Gardoş a afirmat că, în mod sigur, meciul cu Liverpool este cel mai important din cariera sa.
Partida Steaua – FC Liverpool, contând pentru etapa a cincea a grupei K a Ligii Europa, se va disputa, joi, de la ora 20.00. Meciul va fi transmis în direct de Pro TV. În tur, „cormoranii” s-au impus cu scorul de 4-1.