Tocală: Natalia Hejkova, noua antrenoare a naţionalei feminine

Publicat: 16 03. 2012, 18:44
Actualizat: 07 11. 2012, 08:14

„Sunt bucuroasă să anunţ că am ajuns la o înţelegere cu Natalia Hejkova, antrenoare slovacă, binecunoscută în Europa, câştigătoare a Euroligii ca antrenoare. Anul trecut a condus Ros Casares în Spania şi are o carte de vizită impresionantă. Este important de ştiut că ea crescut-o pe marea jucătoare Diana Taurasi, pe care o sfătuieşte în permanenţă. Ne bucurăm că va lucra cu naţionala ţării noastre. Urmează să semnăm contractul la Istanbul, la finalul lunii, când are loc Turneul Final al Euroligii”, a declarat preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, pentru MEDIAFAX.

Natalia Hejkova a câştigat Euroliga de patru ori în carieră, de două ori cu echipa MBK Ruzomberok (1999 şi 2000) şi tot de două ori cu Spartak Moscova ( 2007 şi 2008).

În lotul echipei ruseşti, care a câştigat Euroliga în 2007, cu Hejkova pe bancă s-a aflat nu doar Diana Taurasi, ci şi Tina Thompson, o altă baschetbalistă americană de valoare, care a evoluat trei sezoane mai târziu î România, la MCM Târgovişte.

Naţionala României va evolua în preliminariile Campionatului European din 2013 în grupa D, meciurile oficiale urmând a începe în 13 iunie.