Tolontan: MTS a contractat, a recepţionat şi a plătit ştiri şi reportaje la cinci televiziuni

Jurnalistul Cătălin Tolontan a declarat, joi, la începutul audierii sale, la Comisia Ridzi, că aduce probe materiale care atestă că Guvernul a încălcat drepturile cetăţeanului şi a încălcat Legea audiovizualului contractând, recepţionând şi plătind ştiri şi reportaje la cinci televiziuni.

Urmărește
44 afișări
Imaginea articolului Tolontan: MTS a contractat, a recepţionat şi a plătit ştiri şi reportaje la cinci televiziuni

Jurnalistul Cătălin Tolontan (Montaj foto)

"Am probe materiale care atestă că, în opinia mea, acest Guvern încalcă drepturile cetăţeanului. Ceea ce vă pun la dipoziţie reprezintă documente publice, unele au fost puse la dispoziţie de MTS, care demonstrează că Guvernul României a contractat, a recepţionat şi a plătit ştiri şi reportaje la cinci televiziuni din România. Aceste ştiri şi reportaje au fost difuzate ca informaţii. Acest lucru încalcă Legea audiovizualului, care spune că oricărei autorităţi publice îi e interzisă ingerinţa în politica editorială", a susţinut Cătălin Tolontan.

El a menţionat, înainte de audiere, că, în calitate de jurnalist, nu le poate vorbi niciun moment deputaţilor despre sursele sale.

Tolontan le-a prezentat deputaţilor prevederile contractului nr 13 din 22 aprilie 2009 semnat între MTS şi firma Artisan Counsulting, prin care se contractau reportaje de 30 de secunde la trei televiziuni - ProTv, Antena 3 şi Realitatea Tv.

Jurnalistul a declarat ulterior, pentru MEDIAFAX, că în contract sunt menţionate Antena1, Antena3, ProTv, MTv şi Realitatea Tv.

Tolontan a susţinut că, în facsimilele anexelor din cele trei contracte, sunt marcate clar două categorii de servicii pe care firmele respective s-au angajat să le facă prin anexa tehnică, transformată apoi în anexa contractului şi apoi în element al procesului de recepţie ca justificare a plăţilor către aceste firme: spoturi şi "achiziţionarea de ştiri nemarcate corespunzător".

Jurnalistul a informat că, potrivit procesului-verbal din 5 mai, comisia de recepţie a confirmat îndeplinirea obiectivului privind promovarea evenimentelor "confirmând îndeplinirea obiectivului din propunerea tehnică, reţinând faptul că o serie de reportaje au fost realizate în mod suplimentar faţă de cele promise în propunere, altele au fost decalate orar".

El a adăugat că, în urma monitorizărilor făcute pe ştirile prezentate de majoritatea televiziunilor din România, au fost difuzate 76 de ştiri şi reportaje de la evenimentele din 2 mai, dintre care 30 au fost cu Monica Iacob Ridzi.

Tolontan le-a prezentat şi spotul publicitar făcut de Ridzi pentru promovarea evenimentelor de Ziua Tineretului, care a fost difuzat de 45 de ori de televiziuni, adăugând că CNA l-a considerat ilegal, fiind un spot în favoarea unui singur om politic, considerat publicitate electorală în afara legii.

Pe de altă parte, jurnalistul a menţionat că acest contract, cu nr 13, pe care l-a proiectat pe un ecran LCD în cadrul audierii, i-a fost pus la dispoziţie de MTS, în urma unei solicitări făcute de el.

În urma întrebărilor puse de deputatul PDL Cristian Boureanu, care semnala că din contract nu reiese o relaţie pecuniară între MTS şi televiziuni, Cătălin Tolontan a menţionat că nu are probe că televiziunile ar fi încheiat contracte pentru difuzarea plătită de ştiri.

"Din ceea ce văd eu în contract, MTS nu a avut o relaţie pecuniară, o contractare de ştiri cu aceste televiziuni. Înţeleg că dumneavoastră ştiţi că pentru ştiri, ştiţi din anumite surse, ştiţi că s-au plătit bani pentru difuzarea de ştiri. Din moment ce televiziunile au avut o relaţie financiară cu un promotor de evenimente care insinuaţi că a plătit pentru ştiri, înţeleg că are şi dreptul să o facă, ca societate privată", a spus Boureanu.

Tolontan a spus că se consideră agresat ca cetăţean al României de faptul că "în acest contract Guvernul contractează, recepţionează şi plăteşte pe ansamblul contractului un serviciu care conform legii este ilegal".

"Nu am nici un fel de probă că televiziunile au încheiat cu firmele respective contracte de difuzare plătită. Singurul lucru pe care îl semnalez în calitate de cetăţean al României este că o autoritate publică cel puţin îndeamnă printr-un contract şi apoi recepţionează printr-un alt act oficial la un lucru care este, după opinia mea, antidemocratic, la imixtiune în politica editorială a cinci televiziuni din România", a spus jurnalistul.

Întrebat de Boureanu dacă este de părere că este o ilegalitate faptul că Monica Iabob-Ridzi a apărut foarte mult la ştiri, Cătălin Tolontan a răspuns nu este ilegal că a apărut la ştiri, ci doar că, "printr-o semnătură publică, a achiziţionat şi a recepţionat aceste ştiri".

Tolontan a explicat, la finalul audierii, pentru MEDIAFAX, că nu are probe în privinţa transferării contractului MTS în aceeaşi versiune către televiziuni şi nici ce sume au fost recepţionate pentru ştiri.

"Am spus că tot contractul este plătit şi el prevede foarte multe servicii care nu sunt, fiecare din ele, cuantificate. Singurul lucru pe care îl sesizăm nou nu este ce au făcut firmele de publicitate şi televiziunile mai departe, ci că Guvernul a scris negru pe alb în acest contract faptul că doreşte, recepţionează şi plăteşte ştiri şi reportaje. Nu avem probe că acest contract s-a transferat în forma asta de media-plan către televiziuni şi nici sumele recepţionate de televiziuni", a spus Tolontan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici