"Ruşine mai mare ca azi nu am păţit niciodată nici ca jucător nici ca antrenor. Este prima dată când îmi este ruşine. Chiar dacă am început jocul de la 1-0 şi în zece oameni, trebuia să avem o altă dăruire şi nu am avut. Noi în acel moment am şi depus armele şi am renunţat la luptă. De aici şi toate celelalte şi în repriza doua se rugau probabil să se termine meciul. Jucătorii au căzut psihic şi nu au mai fost aceiaşi. Dacă jucam în 11 era altceva şi alt rezultat dacă nu era acel penalti şi acea eliminare. Dar acesta e fotbalul s-a făcut penalti şi de acolo s-a rupt meciul. E vinovat şi antrenorul şi jucătorii pentru că noi suntem cei care venim la stadion şi ne antrenăm pentru joc. Dar în minutul 12, când rămâi în 10 oameni şi eşti şi condus nu se mai poate vorbi de o tactică şi de ceea ce faci în timpul săptămânii", a spus Neagoe.
Tehnicianul Pandurilor a afirmat că pentru jucători trebuie să fie un punct de alarmă că echipa gorjeană are un punct după trei etape. "Poate au crezut că este normal şi o să câştige, s-au gândit că vor câştiga doar cu prezenţa pe teren. Dar cred că şi-au dat seama şi ei că nu e aşa şi că acum nu au avut atitudinea pe care trebuia să o aibă. Vom ieşi din situaţia aceasta pentru că nu este o situaţie alarmantă. Dacă la Timişoara l-am amendat pe Cardoso acum o să îi amendez pe toţi jucătorii", a menţionat Neagoe.
Eugen Neagoe a declarat că a discutat cu preşedintele Marin Condescu, care vrea să-i întrebe ce s-a întâmplat.