Cotidianul Gazzetta dello Sport a precizat că Totti a semnat pe doi ani şi va câştiga peste 3,2 milioane de euro pe sezon. La finalul angajamentului, Totti va fi inclus în conducerea AS Roma.
Atacantul în vârstă de 37 de ani a evoluat până în prezent în 670 de meciuri pentru AS Roma, dintre care 537 în Serie A. A câştigat cu formaţia din Roma campionatul Italiei în 2001 şi de două ori Cupa Italiei, în 2007 şi în 2008.
Cu 227 de reuşite, Totti ocupă locul doi în topul celor mai buni marcatori din istoria Serie A, după Silvio Piola (274 de goluri).