Toyota şi Mercedes anunţă că nu intenţionează să părăsească Formula 1

Publicat: 29 07. 2009, 14:39
Actualizat: 06 11. 2012, 09:25

"Continuăm în Formula 1, dar cu reducerea costurilor. Asta ni s-a comunicat din Japonia", a declarat un purtător de cuvânt al Toyota, agenţiei Sid.

"Regretăm retragerea BMW din Formula 1, dar această decizie nu are nicio influenţă aspura implicării noastre în acest sport", a afirmat şi un purtător de cuvânt al Mercedes-Benz.

Sursa citată precizează că, dintre cele trei companii, numai Renault nu a făcut nicio precizare în acest sens.

Potrivit f1-live.com, ratificarea Acordului Concord este aproape de a fi realizată, iar semnatarii lui vor fi obligaţi să rămână în Formula 1 cel puţin până în 2012.

Oficialii BMW au anunţat, miercuri, că producătorul german de automobile va părăsi Formula 1 la sfârşitul sezonului, devenind, astfel, al doilea constructor care se retrage din Marele Circ în ultimele opt luni, după Honda.