Prima pagină » Sport » Un junior român a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului de la Hitzendorf

Un junior român a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului de la Hitzendorf

Juniorul Mihai Raul De Vora, care a participat cu formaţia sa SV Leibnitz la turneul de la Hitzendorf, a câştigat trofeul pentru cel mai bun jucător al competiţiei, informează, vineri, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Un junior român a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului de la Hitzendorf

În vârstă de 12 ani, Mihai Raul De Vora a marcat nouă goluri pentru SV Leibnitz în cele şase partide disputate.

„În Austria este pauză până în luna martie, dar eu nu am fost în vacanţă. Am avut antrenamente şi, chiar dacă nu am jucat meciuri de campionat, am participat la turneul jucat în sală la Hitzendorf, lângă Graz. Am fost ales cel mai bun jucător la categoria mea de vârstă, adică juniori născuţi în 1999. Echipa mea a câştigat turneul, iar eu am dat nouă goluri în cele şase partide”, a declarat De Vora.

Turneul de la Hitzendorf s-a disputat la sfârşitul lunii ianuarie, fiind organizat de clubul Sportunion Hitzendorf.