Prima pagină » Sport » Tottenham îl va lăsa pe Berbatov să plece pentru peste 44 de milioane de euro

Tottenham îl va lăsa pe Berbatov să plece pentru peste 44 de milioane de euro

Managerul grupării Tottenham, Juande Ramos, a afirmat, joi, că îl va lăsa să plece pe internaţionalul bulgar Dimitar Berbatov dacă pentru serviciile acestuia vor fi plătite peste 44 de milioane de euro.
Tottenham îl va lăsa pe Berbatov să plece pentru peste 44 de milioane de euro
04 ian. 2008, 09:20, Sport

"Cred că gruparea care va dori să-l achiziţioneze pe Berbatov va trebui să bată recordul celui mai scump transfer din istoria fotbalului englez. Astăzi, pentru noi, Berbatov valorează mai mult ca acest record", a declarat Ramos.

Andrei Şevcenko, transferat la Chelsea pentru 44 de milioane de euro în vara anului 2006, deţine recordul din fotbalul englez.

"Chiar dacă nu dorim să-l vindem pe Dimitar, toată lumea are un preţ. Este normal ca el să coste atât de mult. dar nu cred că un club va da atâţia bani pe el", a declarat fostul antrenor al echipei FC Sevilla.

Berbatov, în vârstă de 26 de ani, a venit la Tottenham în 2006 de la Bayer Leverkusen poentru 14 milioane de euro. El a marcat opt goluri în Premier League în acest sezon.