Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani, au fost depistaţi în Birmingham, Wolverhampton şi Wedsnbury, într-o primă fază a raziilor vizând fanii care nu şi-au predat paşapoartele.
Aproximativ 25 de poliţişti au participat, miercuri şi joi, la operaţiunile de arestare.
Dave Mapp, de la Poliţia West Midlands-Unitatea pentru Interdicţii în Fotbal, a avertizat că vor avea loc arestări şi în zilele ce urmează, în condiţiile în care fanii englezi abia aşteaptă să participe sâmbătă la primul meci al Angliei de la Cupa Mondială din Africa de Sud, contra Statelor Unite ale Americii.
„Am arestat cinci (persoane, n.r.) şi vor apărea în faţa instanţelor săptămâna viitoare. Avem alţi aproximativ zece pe lista uşilor la care vom bate, iar dacă îi vom vedea sâmbătă, ei riscă să petreacă noaptea într-o celulă şi să piardă meciul”, a spus Dave Mapp.
Peste 300 de persoane din West Midlands au, în prezent, interdicţie de a participa la meciurile de fotbal, însă doar aproximativ 90 la sută şi-au predat paşapoartele.
Pedeapsa maximă pentru încălcarea interdicţiei este şase luni de închisoare sau plata a 5.000 de lire sterline.