Transfer important: Manchester City cumpără un fotbalist belgian cu 70 de milioane de dolari

Publicat: 22 08. 2023, 16:44
Actualizat: 22 08. 2023, 16:54

Tranzacţia are valoarea de 55,4 milioane de lire sterline (70,72 milioane de dolari), potrivit informaţiilor prezentate de BBC. Internaţionalul belgian merge marţi la Manchester pentru a efectua vizita medicală.

Jucătorul în vârstă de 21 de ani a ajuns la Rennes, în Franţa, în octombrie 2020 venind de la Anderlecht, din Belgia. El a avut 90 de apariţii pentru echipa franceză în toate competiţiile şi a marcat 12 goluri.

Doku a marcat pentru Rennes în prima etapă a campionatului francez, la începutul acestei luni, în partida cu Metz.

Doku are 16 selecţii pentru Belgia şi a debutat pentru naţională în 2020. El a fost convocat în echipa pentru Cupa Mondială din Qatar anul trecut.

Echipa lui Pep Guardiola caută să îşi întărească atacul după plecarea atacantului algerian Riyad Mahrez. City se află pe locul doi în clasamentul Premier League, cu şase puncte în două meciuri. Man City va juca duminică în deplasare cu nou-promovata Sheffield United.