- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (31.07.2015, 16:49)
- Marius Ţone
Transferul lui Iancu de la Steaua la Voluntari a căzut
Transferul fotbalistului Gabriel Iancu de la Steaua la FC Voluntari a căzut, vineri, cele două cluburi nereuşind să ajungă la un acord, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Lucian Ionescu, directorul de imagine al grupării ilfovene.
Urmărește
137 afișări
Transferul lui Iancu de la Steaua la Voluntari a căzut (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Transferul lui Gabriel Iancu a căzut. Motivul este faptul că, pentru acest sezon competiţional, Consiliul de Administraţie al FC Voluntari nu a aprobat sume pentru transferuri de jucători. Iniţial, în discuţiile cu oficialii FC Steaua se vorbea despre un împrumut al jucătorului, fără pretenţii financiare", a spus Lucian Ionescu.
Preşedintele FC Voluntari, Robert Gherghe, anunţa, joi, că negocierile cu oficialii clubului Steaua pentru mijlocaşul formaţiei Steaua Gabriel Iancu sunt avansate. "Iancu vine la Voluntari după ce va semna. Suntem în negocieri destul de avansate, s-ar putea să mă întâlnesc cu cei de la Steaua chiar azi. În proporţie destul de mare, Iancu va fi următorul transfer al clubului nostru. Dar nu va fi şi ultimul transfer", afirma Gherghe.
În vârstă de 21 de ani, Gabriel Iancu nu mai este dorit în lotul condus de Mirel Rădoi, finanţatorul Gigi Becali afirmând că acesta "nu poate face faţă la Steaua". Iancu nu a făcut parte din lotul de 18 jucători al formaţiei roş-albastre la meciul cu Partizan Belgrad (scor 1-1) din prima manşă a turului III preliminar al Ligii Campionilor.
"Pentru Iancu am negociat cu cei de la Voluntari şi o să îl cumpere ei. Ce afacere cu el? Am pierdut 300.000 cu el. Am dat 700 de mii pe el şi acum îl dau cu 400 de mii şi mai trebuie să dau şi la Viitorul 30 la sută. Din 400.000 trebuie să-i dau şi lui Hagi 120.000. În total pierd vreo 500.000, dar asta e. Dacă Mirel Rădoi îl vroia, nu îl ţineam? Dar eu nu cred că era de Steaua. Mai bine se duce la Voluntari şi dacă e bună pleacă în străinătate", a declarat, miercuri seară, Becali, după meciul de pe Arena Naţională.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Digi RCS-RDS, anunțul începutului de februarie. Oferă acest smartphone de ultimă generație tuturor abonaților din România
CANCAN.RO
Caz RARISIM în Italia. Ce moștenire i-a lăsat o pensionară de 84 de ani, badantei care a îngrijit-o în ultimii ani din viață
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe