"S-a ajuns să se facă un dosar după trei articole din ziar şi, probabil, un denunţ al cuiva care vine de pe stradă. Pentru ce să mă tem, pentru ce n-am făcut? N-are pentru ce să-mi fie frică. O să merg şi poate îi conving de prima dată că e ceva care nu stă în picioare. Nu merg la Euro, pentru că pe 9 iunie sunt chemat la tribunal şi, din respect pentru judecători, o să merg la tribunal", a spus Iorgulescu.
El a precizat că i-ar fi dor de fotbalul românesc dacă ar exista mai puţină „bălăcăreală”. „N-am urmărit cu foarte mare interes campionatul, mă dezamăgesc cei care investesc, nu lasă profesioniştii să-şi facă meseria, antrenori, manageri, asta neavând legătură numai cu Gigi Becali, se întâmplă şi la alte cluburi. Se va ajunge ca fiecare să facă ce ştie atunci când aceşti aşa-zişi investitori se vor duce prin Anglia, Italia, Spania, să vadă comportamentul celor de acolo. Atunci poate se va schimba ceva”, a spus el.
Iorgulescu şi-a serbat, joi seară, ziua de naştere la un restaurant din centrul Capitalei, inaugurat chiar atunci şi unde este coproprietar, alături de preşedintele FRF, Mircea Sandu, de fostul preşedinte al FR Tenis, Ilie Năstase, de Rică Răducanu, de preşedintele şi vicepreşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, respectiv Iulian Ghiorghişor, de jucătorul Giani Kiriţă, de administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu.