Trei echipe clujene, recompensate cu 350.000 de lei de Consiliul Local

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat, joi, că titlul naţional obţinut de baschetbaliştii de la "U" Mobitelco, cel de vicecampioane al handbalistelor de la "U" Jolidon şi clasarea pe locul cinci a handbaliştilor de la "U" Transilvania vor fi recompensate cu 350.000 de lei.

Urmărește
6 afișări

Proiectul de recompensare al celor trei echipe a fost iniţiat de primarul Clujului, care a afirmat că a venit rândul echipelor din sporturile de sală să fie premiate, după ce anul trecut cele de fotbal au fost în atenţia autorităţilor locale.

"A venit rândul sportului de sală, după ce în anii trecuţi fotbalul a fost premiat. Echipele de handbal vor primi câte 100.000 de lei, iar cea de baschet masculin 150.000 de lei, pentru că a câştigat tilul naţional", a declarat Sorin Apostu.

Proiectul iniţiat de primarul Clujului va fi supus votului consilierilor locali în şedinţa din 14 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici