- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Trei persoane, acuzate că au escrocat un club de rugby, au fost trimise în judecată
Trei persoane au fost trimise în judecată, pentru escrocherie, după ce oficialii clubului de rugby Stade Français au depus plângeri susţinând că au fost victimele unei fundaţii canadiene, gruparea fiind acum ameninţată de faliment şi retrogradare, informează AFP.
Cele trei persoane, a căror identitate nu a fost făcută publică, au fost trimise în judecată pentru "escrocherie în formă organizată" şi "fals şi uz de fals". Două dintre ele au fost plasate în arest preventiv, iar a treia sub control judiciar.
Parchetul din Paris a deschis o anchetă, după ce preşedintele clubului de rugby, Max Guazzini, şi administratorul Bernard Laporte, fost secretar de stat pe probleme de sport, au susţinut că au fost victimele fundaţiei canadiene FACEM, care nu ar fi depus cele 12 milioane de euro promise pentru a deveni acţionarul majoritar al clubului. Cei doi au depus plângerile, după ce au descoperit că documentele furnizate de cei care doreau să preia clubul erau false.
Plângerile au fost depuse la două săptămâni după oficializarea recapitalizării clubului, orchestrată de Bernard Laporte, care s-a asociat cu fundaţia FACEM în vederea preluării conducerii grupării de rugby. Max Guazzini, fost acţionar majoritar, ar fi rămas cu 25 la sută din acţiuni.
Clubul Stade Français trebuie să găsească până luni suma de 6,6 milioane de euro pentru a-şi continua activitatea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO