Prima pagină » Sport » Lobonţ şi Piţ au jucat câte o repriză pentru AS Roma într-un meci amical cu Cisco

Lobonţ şi Piţ au jucat câte o repriză pentru AS Roma într-un meci amical cu Cisco

Formaţia AS Roma, la care evoluează românii Bogdan Lobonţ şi Adrian Piţ, a învins, sâmbătă, cu scorul de 3-0 (1-0) echipa Cisco, din liga a patra italiană, într-un meci amical disputat pe stadionul Flaminio, informează tuttosport.com.
Lobonţ şi Piţ au jucat câte o repriză pentru AS Roma într-un meci amical cu Cisco
02 ian. 2010, 19:45, Sport

Golurile au fost înscrise de Menez ’26 şi Julio Baptista ’54, ’76.

Adrian Piţ a fost titular în linia defensivă a formaţiei din Serie A, el evoluând până la finalul primei reprize. În partea a doua a jocului, poarta echipei AS Roma a fost apărată de Lobonţ.

La AS Roma a jucat, în repriza a doua, şi Luca Toni, împrumutat grupării italiene în această săptămână de către Bayern Munchen.