În momentul în care a vorbit despre Teja, Gigi Becali a dat asigurări că relaţiile foarte bune pe care le are cu familia noului antrenor îl vor proteja, cumva, pe tehnicianul de 40 de ani, dar…realitatea pare alta, scrie Prosport. „Ne cunoaştem familie de ani şi ani, sute de ani, familia mea cu familia lui, cu tata, cu bunicii lui, n-am ce să mă înţeleg cu el. Are încredere maximă, nici n-a negociat nimic, vine, semnează, nici nu citeşte contractul. Copilul ăsta a crescut sub ochii mei, sunt prieten cu tatăl lui. Când e vorba să-l iau la mine, cum să-mi zică mie nu? Aici e familie, ne cunoaştem, au venit din Albania împreună familiile noastre”, a sunat discursul omului de afaceri, unul contrazis aproape imediat.
Miercuri după-amiază, Lucian Becali, unul dintre nepoţii lui Gigi Becali, nu a ţinut cont de recomandarea latifundiarului din Pipera şi a râs de omul care trebuie să ducă FCSB spre primul titlu din ultimii trei ani: „Teja pentru noi e un fel de Dică doi!”, a postat Lucian, pe facebook, spre amuzamentul câtorva dintre prietenii săi virtuali.