Prima pagină » Sport » Federaţia de Automobilism: Pilotul Adrian Cernea a murit în etapa de la Slănic Moldova, după ce maşina i-a fost luată de ape

Federaţia de Automobilism: Pilotul Adrian Cernea a murit în etapa de la Slănic Moldova, după ce maşina i-a fost luată de ape

Federaţia de Automobilism: Pilotul Adrian Cernea a murit în etapa de la Slănic Moldova, după ce maşina i-a fost luată de ape
Daniel Contescu
19 iun. 2021, 20:20, Sport

Anunţul a fost făcut de Federaţia Română de Automobilsm Sportiv, pe pagina de Facebook:

”Cu durere în suflet anunţăm faptul că pilotul de off road, fost campion naţional, Adrian Cernea, a decedat astăzi, în timpul unei etape naţionale de off road, care are loc la Slănic Moldova.

Echipajul format din Adrian Cernea şi copilotul Alex Tache urma să traverseze o vale, loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme moment în care au fost surprinşi de o viitură. Maşina de concurs a fost luată de ape. Alex Tache a fost salvat în ultima clipă, însă Adrian Cernea a rămas blocat în maşina luată de ape, conform membrilor Comisiei Naţionale de Off Road, prezenţi la Slănic Moldova.

Concursul a fost întrerupt imediat şi în încercarea de salvare a acestuia, s-a intervenit atât cu echipaje de off road, care erau prezente la faţa locului, cât şi cu echipaje ISU. Din păcate, trupul său a fost găsit fără suflare câteva sute de metri mai jos.

Încă din momentul în care a primit primele informaţii privind dispariţia lui Adrian Cernea în ape, Biroul Executiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv s-a întrunit de urgenţă şi a deschis o anchetă pentru a vedea în ce circumstanţe s-a produs tragedia. Membri ai Comisiei de Off Road au informat familiile imediat după ce s-a aflat de momentul viiturii şi s-a păstrat legătură în permanenţă.

În acest moment preşedintele FRAS, Norris Măgeanu, şi vicepreşedintele Cătălin Nicolescu, şef al Comisiei de Securitate, se află în drum spre Slănic Moldova”: