Trupul neînsufleţit al antrenorului Zoran Kurtes a fost depus la Sala Sporturilor din Constanţa

Publicat: 09 05. 2010, 12:07
Actualizat: 08 11. 2012, 09:32

Sute de fani, jucători, oficiali şi cunoscuţi au sosit la Sala Sporturilor pentru a-şi lua rămas bun de la antrenorul cu care HCM Constanţa a câştigat consecutiv două titluri naţionale şi s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Soţia fostului tehnician, Desa, şi fratele lui, Goran Kurtes, au sosit, sâmbătă, la Constanţa. Pedja Klasovici, care se afla în camera de hotel a lui Kurtes când acestuia i s-a făcut rău, se ocupă de formalităţile necesare pentru a repatria în Serbia trupul fostului antrenor. Cel mai târziu luni dimineaţă, trupul neînsufleţit al lui Kurtes va fi transportat cu un avion de la Constanţa la Novi Sad, unde va avea loc înmormântarea.

Lotul echipei HCM Constanţa se va deplasa în Serbia, pentru a fi prezent la înmormântarea antrenorului Zoran Kurtes.

Antrenorul sârb al echipei de handbal masculin HCM Constanţa, Zoran Kurtes, în vârstă de 44 de ani, a decedat, vineri seară, în camera sa de hotel de la Mamaia.

Tehnicianului sârb urmărea un meci de baschet la televizor, când i s-a făcut dintr-o dată rău şi s-a aşezat pe patul din camera de la Hotelul Flora din Mamaia, iar un pieten care-l însoţea a sunat la 112. Un echipaj SMURD a încercat timp de o oră să-l resusciteze, fără să reuşească. Decesul a fost constat în jurul orei 23.00.