Prima declaraţie fermă, care ridică multe semne de întrebare în privinţa organizării competiţiei supreme, a venit joi seara din Franţa. Laura Flessel, ministul Sporturilor, a declarat că Franţa este gata să renunţe la participarea la Jocurile Olimpice, dacă securitatea nu va fi garantată.
Donald Trump a ameninţat că va „distruge total” Coreea de Nord în cazul unui atac lansat de regimul de la Phenian condus de Kim Jong-un asupra Statelor Unite şi aliaţilor săi, inclusiv Coreea de Sud. „Omul-rachetă se află într-o misiune sinucigaşă pentru el şi pentru regimul său”, a spus Trump în această săptămână, evidenţiind că programul nuclear al regimului nord-coreean „ameninţă întreaga lume cu o pierdere inimaginabilă de vieţi omeneşti”.
Într-un interviu acordat postului de radio RTL şi citat de Reuters, Laura Flessel a susţinut: ”Criza s-a adâncit, iar dacă securitatea noastră nu poate fi asigurată, echipa Franţei va rămâne acasă”.
Pe de altă parte, Comitetul Olimpic Canadian a declarat că Guvernul Canadei nu a emis pentru moment restricţii de călătorie pentru cetăţeni în Coreea de Sud, ci doar i-a sfătuit să-şi asigure măsuri normale de securitate în cazul în care îşi propun să ajungă pe teritoriul acestei ţări.
Comitetul Olimpic Internaţional a declarat prin reprezentanţii săi că nu intenţionează să pună în practică un Plan B pentru Jocurile Olimpice din 2018. Preşedintele forului, Thomas Bach, a susţinut săptămâna trecută că luarea în considerare a oricărui alt scenariu ar împiedica eforturile diplomatice de rezolvare a crizei din zonă.
Pyeongchang, gazda Jocurilor Olimpice din 2018 (9-25 februarie), este la o distanţă de aproximativ 80 de kilometri de graniţa cu Coreea de Nord.