Novak Djokovic a jucat şi anul trecut în Cupa Davis, sârbul acceptând de cele mai multe ori să joace pentru ţara sa. Sunt foarte puţine cazurile în care a ales să nu-şi reprezinte ţara, iar anul acesta o va face din nou. Cu siguranţă va spera să aibă mai mult ajutor decât anul trecut, deoarece atunci niciunul dintre coechipierii săi nu a reuşit să câştige vreun meci.
Nominalizaţii pentru prezenţa în echipă sunt Miomir Kecmanovic, Filip Krajinovic, Laslo Djere şi Dusan Lajovic, Djokovic sperând că aceştia îl vor ajuta să ducă Serbia cât mai departe în competiţie.
Serbia este într-o grupă dificilă cu Coreea de Sud, Spania şi Canada, ale cărei meciuri se joacă la Valencia, ceea ce dă Spaniei un avantaj în plus.
Djokovic nu va fi nevoit cel mai probabil să joace împotriva lui Nadal în Cupa Davis, dar va trebui să se confrunte cu Carlos Alcaraz, care şi-a confirmat prezenţa, precum şi cu recent încoronatul campion de la Montreal, Carreno Busta.
Nu va avea cu siguranţă o sarcină uşoară nici în faţa numărului 9 mondial, canadianul Felix Auger Aliassime.