Turcia s-a calificat în sferturile Campionatului European de fotbal
Turcia încheie grupa A pe locul 2, cu 6 puncte, la egalitate cu Portugalia, care în ultima partidă a fost învinsă, cu scorul de 2-0, de naţionala Elveţiei, co-organizatoare a Euro-2008, alături de Austria. Lusitanii rămân lideri în grupă datorită victoriei cu scorul de 2-0 din partida cu Turcia.
Cehia, cu 3 puncte, a ocupat locul 3 în clasamentul final al grupei A. Elveţia, tot cu 3 puncte, dar cu înfrângere în meciul cu Cehia, a încheiat grupa pe locul 4.
Portugalia va juca în sferturi, joi, la Basel, cu ocupanta locului doi din grupa B, iar Turcia va întâlni Croaţia vineri, la Viena.