Turneul de la Beijing | Alexander Zverev s-a calificat în semifinale unde îl va întâlni pe Stefanos Tsitsipas
Vineri, deţinătorul locului 6 ATP s-a folosit de serviciul puternic şi a servit nu mai puţin de 15 aşi în partida cu americanul Sam Querrey, învingându-l pe acesta în doar 73 de minute, scor 7-6(3), 6-2, pentru a se califica în semifinale la China Open.
Jucătorul de tenis în vârstă de 22 de ani va juca în semifinalele turneului ATP de la Beijing contra grecului Stefanos Tsitsipas. Tsitsipas conduce cu 2-1 scorul întâlnirilor directe cu Zverev, câştigând ultimele două meciuri, respectiv la Rogers Cup în Toronto anul trecut şi la turneul din Madrid anul acesta.
Alexander Zverev şi-a îmbunătăţit astfel considerabil şansele de a se califica pentru al treilea an consecutiv la Turneul Campionilor de la Londra, acolo unde a ridicat anul trecut trofeul.
După ce a început săptămâna aceasta pe poziţia a 11-a în cursa pentru Turneul Campionilor, odată cu victoria de la China Open, Zverev a urcat trei locuri până pe locul opt, având 2.255 de puncte, cu 140 de puncte în spatele spaniolului Roberto Bautista Agut. David Goffin, cel care va concura în turneul de la Tokyo sâmbătă, este, la rândul său, la 20 de puncte distanţă de Zverev, pe locul nouă.
Anul trecut, Zverev l-a învins pe sârbul Novak Djokovic şi a câştigat Turneul Campionilor, cel mai important titlu din cariera germanului.